Evenimente trecute

Participarea la Park(ing) Day: Ziua ecologizării urbane

Park(ing) Day este un eveniment ecologic desfăşurat la nivel mondial, ce are loc simultan în 140 de oraşe din 21 de state şi şase continente, în anul 2009, potrivitparkingday.org, promotorii evenimentului. Acest eveniment a încercat să conştientizeze populaţia asupra lipsei spaţiului verde din marile aglomeraţii urbane, instituind în data de 17 septembrie, în Bucureşti, ziua în care cetăţenii s-au putut bucura de spaţiul verde în locurile de parcare din zona centrală. Park(ing) Day a fost un eveniment organizat de Radio France Internaţional (RFI România) şi România Liberă, susţinut dePORT.ro.

Potrivit organizatorilor,”preţ de o zi, parcările sunt transformate în spaţii verzi, unde fiecare cetăţean este invitat să petreacă o zi la iarbă verde. Fie că citesc, se joacă împreună cu cei mici, îşi repară bicicletele sau petrec câteva clipe împreună cu prietenii, fiecare bucureştean este invitat să schimbe la faţă parcarea în spaţiul verde de care are nevoie. În trei mari parcări din Capitală, nouă locuri de parcare vor fi acoperite cu gazon viu. Vor fi create astfel oaze de iarbă verde pentru toţi cei care vor să iasă la un picnic în centrul Capitalei.”

Prin participarea la acest manifest urban, Asociaţia noastră a militat pentru ideea ca spaţiile verzi să rămână ale cetăţenilor, sustinand astfel ziua manifest pentru natură, sănătate şi mai puţină poluare în oraşele mari din toată lumea.

Leave a comment

Make sure you enter the (*) required information where indicated. HTML code is not allowed.

Log in