Ierarhia Deseurilor
- Written by Super User
- Published in Despre Deşeuri
- Read 2133 times
- font size decrease font size increase font size
- Be the first to comment!
Directiva 2008/98/CE a Parlamentului European a intrat în vigoare la 12 decembrie 2010, cu scopul de a transforma statele membre ale UE în " societăți de reciclare " . Directiva pune accentul pe deșeuri ca fiind resurse de prim rang, care pot oferi oportunități de creștere durabilă într-o economie cu emisii scăzute .
Conform Directivei 2008/98/CE, prevenirea este prima prioritate în gestiunea deşeurilor şi reprezintă măsurile luate înainte ca o substanţă, un material sau un produs să devină deşeu.
Ierarhia deșeurilor are la bază ordinea priorităților cadrului legislativ și al politicii în materie de prevenire a generării și gestionarii deșeurilor, după cum urmează:
- Prevenire
- Pregătire pentru reutilizare
- Reciclare
- Alte operațiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică
- Eliminare
Prevenirea deșeurilor prin utilizarea resurselor și a materiilor prime în mod eficient este cea mai bună opțiune, urmată de reutilizarea bunurilor, cum ar fi îmbrăcăminte, cărți și mobilă. Materialele reciclabile, cum ar fi hârtie, sticlă și plastic valorificate în produse noi este următoarea opțiune preferată. Dacă nu există o posibilitate de a reutiliza sau recicla valoare unui deșeu, atunci recuperarea, de multe ori sub formă de energie, de la reziduul rămas este promovată. În ultimă instanță este acceptată depozitarea la groapa de gunoi.
Ierarhia deșeurilor și protecția sănătății populației și a mediului reprezintă obligații și nu opțiuni. Neîndeplinirea acestora duce la amenzi usturătoare. Responsabilii cu gestionarea deșeurilor de la nivelul producătorilor ori deținătorilor de deșeuri trebuie să întreprindă demersuri concrete privind respectarea ierarhiei deșeurilor și protecția sănătății populației și a mediului atunci când proiectează, aplică, verifică și analizează eficacitatea sistemului de management al deșeurilor din cadrul organizațiilor lor.